Donația ta asigură cotinuarea educației a 3 copii | Echipa Crosswork

 

Echipa Crosswork Fundația Serviciilor Sociale Bethany

55.357142857143% Complete
2,325 RON
Sumă strânsă
4,200 RON
Target
8
Donații

Ne punem la un loc eforturile pentru a susține cu drag, bucurie și responsabilitate trei copii în drumul lor educațional. Astfel, îi vom ajuta ca în 2022 să treacă peste orice moment de impas care ar putea apărea în eforturile lor de a-și construi viitorul.

Echipa Crosswork este alături de programul Fundației Bethany pentru a oferi copiilor asistență educațională (cadru didactic de sprijin, materiale didactice, transport), asistență socială (consiliere și sprijin familial) și o masă caldă pe tot parcursul anului următor.


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Fundația Bethany și-a început activitatea în urmă cu aproape 29 de ani și încă de la început și-a propus să susțină copiii, tinerii și familiile aflate în dificultate, oferindu-le sprijin terapeutic, psihologic și material. Organizația este alături de copiii din mediul rural de mai bine de 10 ani, derulând proiecte educaționale de lungă durată în aceste comunități și oferind burse copiilor cu rezultate bune care își doresc să meargă la liceu.  

„Fii un altfel de Moș Crăciun în 2021!” reprezintă un vis sau o dorință împlinită pentru ca un copil de la țară să aibă parte de educație suplimentară în anul 2022. 

 

Moș Crăciun își propune și anul acesta să îndeplinească visurile și dorințele colorate ale copiilor din zonele sărace ale județului Iași. „Fii un altfel de Moș Crăciun în 2021!” reprezintă un vis sau o dorință împlinită pentru copiii din mediul rural, oferindu-le acestora acces la educație suplimentară în anul 2022. Poate fi șansa lor de a depăși sărăcia și neajun

 

8 Donații

Anonymous

100 RON
14 Dec 2021

Anonymous

100 RON
14 Dec 2021

Anonymous

200 RON
14 Dec 2021

Anonymous

250 RON
14 Dec 2021

Anonymous

100 RON
13 Dec 2021

Anonymous

100 RON
13 Dec 2021

Anonymous

75 RON
29 Nov 2021

Anonymous

1,400 RON
25 Nov 2021